Program:
Ziua 1 – Sâmbătă
Plecare 6.00 dimineata de la Piata Universitatii in platoul cu cele 4 statui.
Prima oprire va fi Mănăstirea Govora. Așezată la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihăiești din județul Vâlcea, la numai 6 km de Băile Govora și la 18 km de Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Govora emană o atmosferă de liniște și spiritualitate. Mănăstirea Govora rămâne în istoria neamului ca fiind gazda primei tipărituri în limba română – Pravila de la Govora. Încăperile în care a funcționat vechea tipografie există și astăzi, îmbinând istoria cu cultura și religia.
Un mic popas la Horezu – locul in care se produce cunoscuta ceramica de Horezu – timp pentru cumparaturi.
Urmeaza vizita la Mănăstirea Horezu „cel mai frumos si mai rafinat exemplar de arhitectura romaneasca”, intemeiata de Constantin Brancoveanu în anul 1690 și parte a patrimoniului UNESCO.
O ultima oprire va fi la Mănăstirea Lainici. Undeva la mijlocul defileului, dupa ce te-ai obisnuit cu salbaticia din jur, poti descoperi un luminis in care te asteapta Mănăstirea Lainici. Este una dintre cele mai frumoase manastiri dintre munti si daca esti unul dintre turistii insetati de informatie, poti descoperi o istorie extrem de bogata legata strans de aces lacas de cult.
Continuam cu o vizita la Peștera Bolii (aprox. 15 lei / persoana) este printre puţinele din ţară care poate fi parcursă, și datorită pârâului care o străbate, de la un capăt la altul. Mai mult, să nu fiți surprinși de scena pe care o veți găsi înăuntru: deși e străbătură de pârîul Jupâneasa, peștera are o acustică extraordinară, așa că aici pot fi susținute concerte: de la corale, până la concerte rock!
Seara sosim in zona Hunedoara – cazare hotel 3* in orasul Hunedoara.
Cina la hotel.
*Alocarea camerelor se face în mod automat și aleatoriu de către recepția hotelului /pensiuni pentru o bună funcționare a programului.